Strigoiul

La o margine de sat pustiu
Într-o veche casă cu cerdac
Doarme tristă-n ceas târziu
Alina - o fată cu părul auriu!

Când vântul trece șuierând
Pe lângă poarta cea crăpată
Ea tresare-n vis plângând
Crede că-i iubitul din armată

E dus pe front și nu mai vine
Dar ea mai speră în minuni
Cum că iubirea în veci rămâne
(Așa e o poveste din bătrâni)

Dar cum vremea niciodată
Nu s-a întors vreodată înapoi
Soarta pare ne-împăcată
Cu despărțirea celor doi

Și iată ..

Cu fața-i palidă, verzuie
Iubitul fetei iese din pământ
Cu a lui durere, adună o mie
Și pleacă-n valul unui vânt

Din crucile pământului răsar
Limbi de foc albastre-n noapte
Făcând lucii umbre ce tresar
Peste dealuri, mai departe

- Blestemat fie-n veci războiul !
(Se aude un glas din depărtări)
Este el nefericit strigoiul
Ce-și strigă suferința-n zări

În noaptea grea, apăsătoare
Plutesc ecouri lungi de groază
Numai Moartea stă nepăsătoare
Stăpână pe imperiul ei de vază

---

Închin aceste versuri ostașilor români care au murit pe frontul de est, în al doilea război mondial, luptând pentru reîntregirea țării. Dumnezeu să le găsească liniștea !

---