În grădina mea de vis

În grădina mea de vis
Ești ca un înger ce răsai
O floare albă-n paradis
Frumusețe-n colț de rai

---

Înfrăgezit pe trupul tău
Cu forme fine cizelate
Ca un lăstar mă răsucesc
Cu sărutari catifelate

---

Și cu trecutul ei asemănare
Plutind pe raze argintii
Luna se uită visătoare
La noi doi nevinovați copii

Iubirea mea

---

Răsai aiévea din povești
Printre sclipiri de pleoape
Și îmi spui că mă iubești
Tot venind, venind aproape

Unduind o rochie cu voaluri
Pășești desculță și sfioasă
Pari fermecată-n ritualuri
Și ești atâta de frumoasă :

De-mi faci inima să plângă,
Frică ochilor să-mi scape,
Grijă mâinilor să strângă,
Trupul să ți-l țin de-aproape

Te rog ..!

Rămâi în visul meu copilăresc
Ce nu-mi ajunge o veșnicie
Ca eu cu drag să te iubesc
Și nimeni în lume să nu știe

---

Dragostea furată

       Poate, a nu știu câtea oară
Treci prin fața mea, vioaie
       Cu mersul tău de căprioară
Luată cu treburi prin odaie

       Mâinile mele, mereu hoațe
Vor să te cuprindă-n grabă
       Ca să te am la piept în brațe
Dar tu spui, că ai de treabă

       Ochii tăi se ascund în plete
Apoi se strâng sub pleoape
       Când te prind lângă perete
Și te sărut cu foc de aproape

♥ ♥ ♥

       Ea mai lăsându-se curtată
Viața pare mai frumoasă
       Când furi dragostea curată
De la jumătatea ta aleasă

---

Ploaia și iubirea noastră

---

Orașul e tras printr-un voloc
De norii grei ce curg șiroaie
Tot ce mișcă își caută un loc
Adăpostindu-se de ploaie

---

Legănându-mi al meu gând
Ploaia bate cu mii de ciocănele
În ritmul rafalelor de vânt
Peste acoperișul casei mele

---

Spre odaia mică, întunecată
Lumina se fardează în fereastră
Apoi se pierde parcă, toată
În frumusețea ta măiastră

---

Feériile din jur ce ne îmbată
Sunt al iubirii noastre, ritualuri
Iar fericirea începe să răzbată
Prin ploaia care cade-n valuri

---

Ce n-aș da să fiu

Aurul din nisip
Ce se ține de-al tău chip
Sorbindu-i transpirația
Răcorindu-ți respirația
Strălucind în soare
Reflectând în mare

Ce n-aș da să fiu

Unduirea mării fine
Ce se apropie de tine
Desfăcându-și falia
Cuprinzându-ți talia
Ridicându-și valul
Înmuindu-ți voalul

Ce n-aș da să fiu

Stropii ce cad de ploaie
Pe trupul tău șiroaie
Sărutându-i goliciunea
Vibrându-ți vioiciunea
Grăbindu-ți mersul
Gelozind tot universul

În visele mele ai rămas

Mă atingeai doar cu privirea
Ce-ți cădea din ochii umeziți
În trecerea ta cu pași grăbiți
- Și eu mă pierdeam cu firea!

Prin urmele de aer efemere
Rămase din părul tău bălai
Era parfum seducător de mai
- Și emanai o mie de mistere!

De drag, chipul ți-l divinizam
Erai în conștiința mea de zei
Un înger coborât între femei
- Și numai pe tine te vedeam!

Apoi fără să spui un cuvânt
Într-o zi, ai fugit cu un străin
Și mai lăsat cu dor și chin
- Și era sfârșitul pe pământ !

Dar în visele mele ai rămas,
Ai rămas aceeași domnișoară
Ca o icoană în prag de seară
- Și strălucești ca un olmaz!

Fetele frumoase

Sunt văpăi de sentimente,
și mister de cucerit
înfiripat pe gingașe armonii
ce îți dau al dragostei fior
și te îndeamnă să iubești.

Fetele frumoase

Sunt obsesia din gânduri,
lumina din priviri,
îngerii din vis
și fanteziile scenelor de amor
în feeria nopților din dormitor.

Fetele frumoase

Sunt ființele dragi
din melancolia amintirilor,
bucăți pierdute din noi
și lacrimile amare
din durerea despărțirilor.

Fetele frumoase

Sunt al sufletului voce,
nesecat izvor de melodii,
modele pe tablouri
și inspirație divină
pentru poeții cei romantici.

Fetele frumoase

Sunt victimele sărutului furat
din dorințele arzătoare
de patimă și dor,
dragoste-n ispită
ce te îndeamnă la păcat.

Fetele frumoase

Sunt mângâieri catifelate
ce numai ele știu să facă,
rafinate în tandrețe
atente la detalii,
viitoarele perfecte mame
de prunci ai nemuririi.

Numai tu

Când, ochii mei caută iubirea
Rătăcind prin zarea albastră
- Numai tu, îmi prinzi privirea
Cu chipul tău ca o fereastră!

Când, dorurile trec in cârduri
Ca nişte păsări printre nori
- Numai tu, pe a mele gânduri
Poți să mi le aduni în zori!

Când, mă bat ale vieții valuri
Ca pe o spumă înlăcrimată
- Numai tu, cu a tale maluri
Mă aperi cu dragoste curată!

                     ♥ ♥ ♥

Azi de ziua ta, o zi de seamă
Înger al iubirii mele sfinte
Ți-am făcut din flori coroană
Să ți-o pun cu drag pe frunte

Copil ce sunt

 În vraja visurilor mele
 Pădurea pare de argint
 Sub luminile din stele

 Iară eu, copil ce sunt,
 Îi spun Lunei c-o iubesc.
 Dar ea râde somnoroasă

 Eu, de vorba mea, roșesc
 Și sub o salcie pletoasă
 De rușine, mă pitesc.

 Luna, atunci înduioșată,
 Îmi trimite-n dar ceresc
 Un suav sărut de fată

Fecior Parfum de Mentă

Sub un gutui la rădăcină
Stă fecior Parfum de Mentă
Din sat fetele se adună
Să-l admire vreme multă

Dar el mândru peste poate
Cu firea lui ștrengară
Fuge, părăsindu-le pe toate
Nepăsător pribeag de vară

Și fluturatic se strecoară
Prin adieri de vânt ușor
Poposind în dor de seară
La mândruța mea-n pridvor

Eu, gelos din cale-afară
Îl alung, cât hăt, departe
Însă el, pe furiș, revine iară
Și se ascunde într-o carte



Mă trezesc și-i dimineață
Mintea mea-i bătută-n cuie
Somnoros mă spăl pe față
Parcă a fost și parcă nu e

---

Există o specie de mentă cu frunza rotundă și mai lucioasă care îi priește să traiască cel mai bine la radăcina unui gutui. Batranii din vechime știau asta și o plantau în preajma unui tânăr gutui.

---

Un tânăr nemuritor

Mihai Eminescu (1850 -1889)

Pe lângă codrii de argint
Trece-n noapte încetișor
Un tânăr cu pletele în vânt
- Ce pare veșnic călător!

Umbra-i cade lunecoasă
Peste luciul apei din izvor
Și în oglinda luminoasă
- Apare Eminescu visător!

Iar din o carte de pe masă
Iese o mândră blondă fată
În straie albe de mireasă
- Ea e iubirea cea curată!

El o privește melancolic
Dar fete-i ochii lăcrimează
Că destinul lor, cel diabolic
- Tot mereu îi depărtează!

Spre codrul care-l cheamă
Trist, el pleacă mai departe
Vântul în jale se destramă
- Dându-i părul într-o parte!

Un tei brațele-și deschide
Și-l strânge pe tânăr adânc
Zorile cad, iar pădurea râde
- Ca o mamă cu un prunc!