Copil pribeag, rătăcit de părinți
Gândul meu aleargă înainte și înapoi
Pe axa răsucită a lumii nebune.
El urmărește echilibrul nestatornic
Dintre bine și rău, dintre lege și haos.
Cu salbe de chei ale cunoașterii
Ipoteze din neastâmpărate întrebări
Vor să deschidă niște cutii negre.
Din ele răzbat note muzicale codate
Ce creează simfonia materiei vii.
Din minți căzute-n întuneric și frică
Schelete de religii ies la lumină
Timpul pare mirat și le lasă o vreme
Apoi le sfarmă-n nisipuri mișcătoare
Pe fundul unor piramidale fântâni.
În existența asta, a chipurilor virile
Visele îmi deformează realitatea
Pe zi ce trece ea devine mai relativă
Și totuși.. pașii mei prin unda vieții
Au lăsat câteva urme de nostalgie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu